Cronica unei dimineţi de primăvară – ridicarea turlei bisericii (24 aprilie 2014)

Este așa cum am văzut-o în pozele desenate de calculator, pe vremea când proiectul era doar pe hârtie și în inimile noastre; am văzut-o mândră și semeață, la nivelul brazilor pe care îi domina cu frumusețea ei albă și luminoasă. Am văzut-o ca pe înălțarea spre cer a unei dorințe ce s-a așezat cuminte pe platoul dintre brazi, urcând în fiecare zi mai aproape, mai înalt, mai spre înalt.

A trecut ceva vreme de când a început să se contureze pe pietrișul din curtea bisericii. O bară de metal alături de altă bară de metal, ca-ntr-o horă prinzându-se, adăugându-se... Până într-o dimineață, acum câteva zile, când cele sută la sută șanse de ploaie, anunțate toată săptămâna de dinainte, cu chiar fulgere pe alocuri, n-avuseseră curajul să se arate într-o zi atât de așteptată, cedând locul unui cer albastru și însorit.
 
Este joi dimineață și curtea este plină de oameni și utilaje. Alături de macaraua galbenă, cu gâtul întins în așteptare, se fac ultimele retușuri la baza turlei, apoi cârligul coboară încet și agață inelul din vârful acesteia. Dacă dimensiunile ar fi altele, ar părea că asistăm la jocul de-a construcția al unor copii. Mărind proporțiile obiectelor, emoția crește cu fiecare clipă. Urmăresc cu respirația la jumătate ridicarea micului castel zburător și parcurg de zece ori înaintea macaralei traiectoria de la pământ la cer și înapoi, dirijând cu ochii minții drumul pe care trebuie să-l parcurgă.
 
Îmi vine să bat din palme când turla își găsește locul, docilă, deasupra bisericii. E ca la sfârșitul unui spectacol al cărui final îl știi, dar tot nu-ți poți controla emoțiile. Abia acum seamană cu adevărat cu biserica din imagini, abia acum are chip și frumusețe întreagă. Crucea pare că vine de sus, deși este și ea urcată tot de la sol. Se oprește să se odihnească în vârful turlei, de unde strălucește delicat în soarele dimineții.
 
Câteva ore mai tarziu, în drum spre casă, pe parbrizul mașinii văd primii stropi de ploaie. Mă încearcă un sentiment matern, al mamei care și-a învelit copilul.  
                                                                                                                    Claudia Pravăț