Progresul construcției și bilanț de an


Anonymous - Posted on 25 November 2014

Doar puțin timp ne mai desparte de sezonul sărbătorilor și e un moment bun să ne uităm în urmă la realizările legate de construcție din anul acesta.
 
După semnarea actelor de împrumut la sfârșitul anului 2013, ne-am lansat cu mai mult curaj și am căutat să accelerăm pe cât am putut lucrările de construcție. Astfel, în primele luni ale anului, au fost obținute oferte de preț și semnate contractele pentru instalația de încălzire/răcire, instalația de stingere a incendiilor, instalarea ușilor, geamurilor și skylight-urilor clădirii, construcția turlei bisericii și a fațadei exterioare.
 
Mare bucurie a fost în sufletele noastre în luna aprilie când, cu multă emoție, am asistat la instalarea turlei pe biserică. Abia atunci am văzut-o cu adevărat înaintea ochilor, întreagă, așa cum am visat-o.

În mod firesc, au urmat lucrările de finalizare a fațadei și a detaliilor exterioare în tencuială, care au completat aspectul ei exterior. În interior a continuat lucrul la instalațiile sanitare și la sistemul de încălzire/răcire, care a fost terminat în proporție de 80%. Sistemul de stingere a incendiilor a fost și el instalat aproape în totalitate.
 
Lunile de vară au impus temporar un ritm mai lent decât ne-am fi dorit, parțial și datorită vacanțelor. În paralel cu finalizarea planurilor și obținerea permisului pentru instalația electrică, s-a lucrat la design-ul pentru bolțile interioare ale bisericii și a fost selectată o companie pentru instalarea lor.
 
Odată cu venirea toamnei, am terminat cu lucrările de tencuială exterioară și ne-am concentrat pe instalația electrică de interior și pe instalarea scheletului metalic pentru bolți în biserică, o lucrare complexă, care a necesitat multă atenție și coordonare și care a fost terminată de curând. Lucrările la instalația electrică vor mai dura până la mijlocul lunii ianuarie, fapt care ne-a întârziat cu celelalte lucrări de interior, cum ar fi punerea izolației și a drywall-ului, care depind de ele. După mai multe amânări din partea companiei responsabile cu amenajarea site-ului, am decis să angajăm un alt contractor pentru a finaliza turnarea bordurilor, a scărilor și trotuarelor într-un timp cât mai scurt. În luna noiembrie am semnat contractul pentru finisajele de beton exterioare, iar lucrările au demarat deja.
 
În bilanț, cu ajutorul Domnului, am avut un an productiv, cu realizări semnificative. Bineînțeles, mai este încă destul de lucru la finisajele interioare și va trebui să muncim intens pentru a ne atinge țelul de a termina lucrările până la Sfintele Paști în 2015, dar nădăjduim că vom izbândi, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin implicarea activă a fiecărui membru al parohiei.