Sărbători fericite!


crautu - Posted on 20 December 2013

Au mai rămas numai câteva zile până la Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului, clipe minunate care ne duc cu gândul la începutul smerit al lui Hristos în această lume, ne dau ocazia să reflectăm la binecuvântările de care ne-am bucurat pe parcursul anului și ne oferă prilejul să arătăm bunătate și generozitate familiei, prietenilor și celor aflați la restriște.
 
În acest spirit festiv și de căldură sufletească, gândurile noastre cele mai sincere de mulțumire și recunoștință se îndreaptă către dumneavoastră, familia noastră extinsă, care ne-ați sprijinit cu vorba, cu fapta și cu fiecare bănuț pe care ați putut să-l rupeți de la alte nevoi, astfel încât să putem clădi nu numai o biserică fără asemuire pe aceste meleaguri, dar și o comunitate puternică și unită în jurul ei. Am trudit împreună pe șantier și în fața cuptoarelor de bucătărie, am întins o mână de ajutor acelora care ne-au bătut la ușă împinși de nevoie, ne-am veselit la sărbători și am vărsat lacrimi de bucurie și de dor de ziua României noastre dragi.  Astfel de momente și amintiri sunt fundația adevărată pe care se înalță biserica și dau viață și speranță proiectelor noastre de viitor.

Pentru toate acestea, vă mulțumim și vă dorim ca anul în care pășim să vă aducă sănătate, fericire și belșug pe măsura eforturilor și bunătății arătate.  Sărbători fericite și fie ca Dumnezeu să ne călăuzească în continuare pașii pe calea ce ni se așterne în față!
 
Consiliul Parohial