Cuvântul Părintelui Ioan Cătană

Ca instituţie divino-umană, Biserica a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos în chip tainic pe Sfânta Cruce (Faptele Apostolilor 20, 28), iar ca şi comunitate văzută la Rusalii (Faptele Apostolilor 2), atunci când trimiţând pe Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli, aceştia propovăduiesc cu îndrăzneală Evanghelia şi formează prima obşte creştină. Biserica este un aşezământ cu dublă dimensiune, cerească şi pământească, ea este viaţa nouă cu Hristos şi în Hristos, condusă de Duhul Sfânt care este: “stâlp şi temelie a adevărului.”
 
Vorbind despre Biserică, în suflet îţi pătrunde o sfântă sfială ca şi atunci când eşti nevoit să vorbeşti despre propria-ţi mamă, bineştiind că Eminescu a numit Biserica strămoşească, mama neamulul românesc. Încă de la cele dintâi licăriri de viaţă ale poporului, de atunci de când dârzenia dacă s-a îngemânat cu vigoarea latină aluatul care a dospit toata frământătura, a fost creştinismul.
 
Credinţa în Dumnezeu şi preocupările de natură religioasă s-au împletit în sufletul românului cu dragostea de ţară, dând naştere la ceea ce poporul va numi atât de sugestiv: legea strămoşească. În acest sens se exprimă şi poetul George Coşbuc:
 
„O lege-avem străbună
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!”
 
De aceea cel mai vechi, cel mai sfânt şi cel mai de folos aşezământ al neamului nostru din toate vremurile, rămâne Biserica. Fiinţa noastră s-a ţesut în jurul sfintelor altare.
 
Şi noi cei de astăzi, chiar dacă trăim aici în lumea nouă, departe de patria mamă, nu vom putea lăsa urmaşilor noştri o moştenire mai de preţ decât această lege strămoşească, pe care o mărturisim ca şi cei de dinaintea noastră. Pentru a ne manifesta credinţa, avem nevoie de acest “laborator al învierii…” sau anticameră a Împărăţiei Cerurilor care este Biserica, căci orice Biserică ca spaţiu sacru al întâlnirii omului cu Dumnezeu este “Casa Domnului şi poarta a cerului” (Facere 28, 17).
 
Este o binecuvântare şi un privilegiu pentru fiecare care vrea să se implice în acest proiect.
 
Este o mare binecuvântare să poţi să-L faci pe Dumnezeu dator, împrumutându-I o parte din ceea ce El ţi-a dat. Să ştii că în urma ta rămâne ceva, o Biserică, loc al prezenţei şi lucrării harului Preasfintei Treimi. Este un privilegiu a-ţi fi înscris numele pe pământ şi în cer între: “fericiţii şi pururea pomeniţi” ctitori. Aşa se va ruga Biserica la toate sfintele slujbe pentru cel ce participă la ridicarea unei Biserici. Numele lor împreună cu un Hrisov şi sfintele moaşte vor fi aşezate în piciorul Sfintei Mese a Sfântului Altar la momentul sfinţirii Bisericii. Şi aşa pomenirea lor va fi veşnică.
 
Având în minte pilda văduvei care a dat cei doi bănuţi la templu, act apreciat la justa lui valoare de către Mântuitorul Iisus Hristos, vă invităm să contribuiţi cu cât puteţi, vom primi fiecare bănuţ cu acelaşi respect şi consideraţie pentru donator, rugând pe bunul Dumnezeu să vă răsplătească însutit.